Vrei un ten sănătos? Nu uita să îți îngrijești trusa de machiaj!

Specialiștii El Studio continuă să îți ofere sfaturi de înfrumusețare, iar astăzi îți propun nu recomandări pentru un anumit tip de machiaj, ci sfaturi pentru îngrijirea trusei de make-up pe care o folosești acasă. Nu suntem primii care subliniază importanța unei truse de machiaj de calitate, dar – și, cel mai probabil, acest lucru nu îți este necunoscut-, la fel de importantă este îngrijirea acesteia.

Dacă vrei un ten sănătos, nu uita să îți îngrijești trusa de machiaj!

Pensule curate pentru un ten sănătos

Știm, curățarea pensulelor de machiaj nu este deloc o activitate fascinantă, dar este una care nu trebuie să lipsească din ritualul înfrumusețării. Gândește-te la bacteriile care se strâng în mănunchiul de păr și chiar și pe cotorul pensulei de machiaj și la cât de mult pot dăuna acestea tenului tău. Mai ales atunci când folosești pensulele fără să le cureți cu regularitate.

Pensule curate pentru un ten sănătos

Curățarea pensulelor de machiaj reprezintă un lucru pe care ar trebui să îl faci cel puțin o dată pe săptămână. Dar nu superficial. Dacă te gândești că îngrijirea trusei de machiaj presupune mult timp, îți propunem o tehnică simplă, ușoară și eficientă. Ai nevoie doar de un bol (opțional), apă caldă, șampon pentru bebeluși și câteva prosoape de hârtie.

Îngrijește-ți săptămânal trusa de machiaj

Înainte de toate, clătește pensulele din trusa ta de machiaj profesional cu apă caldă, nu fierbinte, pentru a înlătura machiajul rezidual. După aceea, toarnă apă caldă într-un bol, adaugă puțin șampon pentru bebeluși și, apoi, învârte ușor vârful pensulei în bolul în care ai amestecat apa caldă cu șamponul pentru bebeluși. Dacă îți este mai ușor, poți folosi una dintre palme, în loc de bol.

Îngrijește-ți săptămânal trusa de machiaj

Apoi, clătește pensulele cu apă caldă. Repetă acești pași până în momentul în care apa care se scurge din pensulele de machiaj este curată. La final, tamponează pensulele cu o bucată de pânză și, după aceea, așază pensulele, orizontal, nu vertical, pe un strat de prosoape de hârtie. Lasă-le să se usuce peste noapte, iar a doua zi le poți așeza înapoi în trusa ta de make-up profesional.

Când vei vizita unul dintre saloanele El Studio din București, spune-le specialiștilor noștri în înfrumusețare cât de eficientă a fost metoda pe care ți-au propus-o pentru îngrijirea trusei de machiaj. Apoi, cât te bucuri de unul dintre serviciile complete de înfrumusețare oferite în București de El Studio, vei beneficia și de consiliere personalizată din partea specialiștilor noștri.

Ţi-a plăcut acest articol?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *