El Studio Blog

Articole despre frumuseţe & fashion

Cum să fii frumoasă, din cap până-n picioare (partea IV)

Iată-ne ajunși la o nouă serie de sfaturi de înfrumusețare considerate nemuritoare de către specialiști. După ce, în articolele trecute, am vorbit despre îngrijirea părului, a sprâncenelor și a ochilor, astăzi vom vorbi despre îngrijirea tenului.

Ei bine, în acest domeniu, cel mai vechi sfat oferit de specialiștii în înfrumusețare datează din 1938, anul premergător începerii celui de-al Doilea Război Mondial. La polul opus, cel mai recent astfel de sfat vine din primăvara anului 2010.

Mai jos, toate cele 12 sfaturi cu privire la îngrijirea tenului. Numărătoarea începe de la 29/75.

-februarie, 1938: Întindeți bine fardul roșu pentru obraji, nimănui nu-i stă bine cu obrajii acoperiți de cerculețe roșii.

-aprilie, 1942: Când aplicați cremă sau demachiant, presați ușor de jos în sus. Niciodată invers. Altfel, pielea delicată va avea de suferit în timp.

-noiembrie, 1963: Nu vă atingeți fața, dacă nu este necesar. Erupțiile pot fi cauzate chiar de atingerile degetelor dvs.

-octombrie, 1964: Pudra se aplică doar de sus în jos. Niciodată invers.

-aprilie, 1968: Evitați să stoarceți coșurile. În caz contrar, țesutul va avea de suferit și vă veți alege cu mici cicatrici.

-noiembrie, 1976: Atunci când aplicați fard roșu pentru obraji, concentrați-vă asupra zonelor care ies în evidență când zâmbiți.

-mai, 1990: Când încercați să asortați culorile, testați fondul de ten și pudra fie pe față, fie pe gât. Partea interioară a încheieturii mâinii este prea palidă.

-mai, 1990: Reîmprospătați machiajul folosind un șervețel, cu care să tamponați zonele uleioase ale feței: fruntea, nasul, bărbia. Apoi, aplicați un strat discret de pudră.

-februarie, 1998: Folosiți fond de ten, nu gel anticearcăn (care este mai deschis decât culoarea pielii), atunci când vreți să acoperiți iritații sau mici defecte ale tenului.

-februarie, 1998: Înainte să aplicați pudră, suflați ușor peste perie, pentru a îndepărta excesul de praf.

-mai, 1998: Când vine vorba de ocazii speciale, aplicați machiajul în prima parte a zilei și, apoi, împrospătați-l înainte să plecați de acasă. Astfel, va părea mai natural. Și, în plus, vă puteți aranja fără să vă preseze cineva că întârziați.

-aprilie, 2010: Pentru a evita ca machiajul să se decoloreze în timpul zilei, folosiți un primer înainte de a aplica fondul de ten.