Vopsitul, acasă ori la salon? Află care dintre cele două metode este mai sănătoasă pentru părul tău.

Acasă, ori la salon? Spune drept, de câte ori te-ai întrebat unde e mai bine să iți vopsești părul? Ei bine, schimbarea culorii este o decizie importantă și nu se ia în grabă. Trebuie să cunoști fiecare aspect al acestui proces, pentru a obține exact rezultatele pe care ți le dorești.

Cum alegi culoarea potrivită de păr

Nuanța perfectă o poți obține numai prin înțelegerea tipului de păr și a nuanței pielii tale. E foarte important ca aceste două elemente să se completeze unul pe celălalt.  Poți face o analiză corectă doar privindu-te în oglindă? Probabil că nu, prin urmare numai un profesionist te poate îndruma în această direcție.

Ți-e teamă să nu cheltui prea mulți bani

Acum mai mult decât oricând, din cauza pandemiei, avem tendința să facem economie. Este și părul nostru de acord? Vopsitul acasă implică un păr mai degradat și o culoare neuniformă, deci e de preferat să investești lunar în tine și în frumusețea ta. Rezultatele vor fi pe termen lung, așadar poți spune că ai făcut o investiție bună.

Vopsitul acasă implică o procedură cu un produs mai slab calitativ, care nu doar colorează neuniform, ci estompează și strălucirea naturală. Folosirea frecventă a acestor produse duce la deteriorarea părului, îl face mai tern, mai greu de vopsit uniform pe viitor și fară volum.

De cealaltă parte, vopseaua colorantă din salon conține ingrediente de calitate, studiate îndelung, care odată combinate cu tratamente profesionale de tip Plex te pot ajuta să obții nuanțe mai puternice și mai vibrante, uniforme, rezistente, care NU DEGRADEAZĂ PĂRUL! Acest gen de tratamente îmbunătățesc stuctura firului, deoarece pătrund adânc în fibra sa, acolo unde părul se regenerează și se restabilește. Se recomandă mai ales pentru părul decolorat, vopsit sau tratat chimic, deoarece prelungește durabilitatea vopselei fară a îngreuna sau cauza alte deteriorări. Părul devine puternic, elastic, perfect sănătos.

Tratamentele Plex se pot utilizeaza pentru protectia firului de par si a scalpului in timpul procesului de decolorare / colorare sau ca tratament SPA de reparare a parului. Acest tratament prelungește durabilitatea vopselei, podoaba capilară devine puternică, elastică, perfect sănătoasă.

O culoare uniformă obții doar la salonul de coafură

Un alt aspect de luat în calcul este precizia cu care distribui produsul. Dacă nu ai niciun ajutor acasă, ești sigură că aplici corect vopseaua și acoperi toate rădăcinile crescute? În plus, vopsitul acasă înseamnă să fii tot timpul cu ochii pe ceas, pe când la salon te așezi pe scaun și lași profesioniștii să aibă grijă de tine, în timp ce te relaxezi.

Așadar, alegem colorarea părului, acasă, ori la salon?

Serviciile de colorare din salon sunt superioare celor de acasă din toate punctele de vedere. Nu te bucuri doar de uniformizare perfectă a culorii, de o calitate mai bună a produselor și de un păr mai  sănătos, ci și de un moment de răsfăț, numai al tău.

Dacă ești pregătită să iți schimbi și tu look-ul, contactează specialiștii EL Studio Style. Rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor tale! www.el-studio.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *