Manichiura semipermanenta versus manichiura cu gel

manichiura

Timpul este o resursă valoroasă pentru fiecare dintre noi și este important să învățăm să îl gestionăm. Zilnic, trebuie să reușim să ducem la bun sfârșit toate task-urile zilnice. Una dintre activitățile care consumă destul de mult din timpul nostru este manichiura. Nu o putem ignora, mâinile noastre fiind principala noastră carte de vizită. Care este soluția?

Din fericire, în prezent există metode salvatoare care pot scurta din timpul alocat acestui ritual și care oferă rezultate foarte bune pe termen lung. Este vorba despre manichiura cu gel și manichiura semipermanentă, două metode care pot înlocui cu brio clasica manichiură. Cu aceste tehnici, unghiile tale se vor păstra intacte pentru cel puțin două săptămâni. Ce alegi? Noi îți prezentăm avantajele și dezavantajele fiecăreia dintre ele, iar tu optezi pentru cea mai potrivită pentru tine.

Manichiura semipermanentă

Oja semipermanentă este o opțiune ideală atunci când îți dorești durabilitate, fără ca unghia să îți fie afectată în vreun fel. Poate fi folosită pe toate tipurile de unghii și rezistă până la 3 săptămâni, comparativ cu un lac obișnuit a cărui durată este semnificativ redusă. Pilirea suprafeței unghiei se face cu ajutorul unui buffer fin care nu va deteriora unghia naturală, iar îndepărtarea ojei aplicate se va face cu un lichid special.

Când vine vorba despre dezavantajele unui astfel de proces de înfrumusețare, lista este cu mult mai scurtă. Singura limitare este dată de lungimea unghiei, asupra căreia nu poți interveni atunci când optezi pentru oja semipermanentă.

Manichiura cu gel

Cel mai mare avantaj al unei manichiuri cu gel este rezistența sa. Acesta poate ține până la aproape o lună, dar și posibilitatea de a reconstrui o unghie ruptă. Pe de alta parte, tehnicile de aplicare și întreținere a gelului pot ataca unghia naturală atât de mult încât o pot distruge iremediabil. Tocmai din acest motiv, o astfel de procedură se realizează doar de către specialiști.

Bineînțeles, avantajul comun al celor două tehnici, manichiura semipermanentă și manichiura cu gel, este economisirea timpului și păstrarea unei manichiuri de invidiat pentru o perioadă mai lungă, astfel încât tu să arăți bine în timp ce duci la îndeplinire sarcinile zilnice.

Manichiura ta trebuie să se plieze perfect pe stilul tău! Specialiștii de la El Studio te așteaptă cu cele mai noi modele și combinații!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *