Îngrijește-ți părul înainte de culcare, pentru a-l aranja mai ușor dimineața

Nu puține sunt diminețile în care pierzi prea mult timp încercând să îți aranjezi părul. Uneori, reușești să îl îmblânzești. Alteori, nu. Dacă l-ai îngriji cum trebuie seara, înainte de culcare, ai putea să îți bei cafeaua liniștită dimineața, nu să petreci o bună bucată de vreme în fața oglinzii, încercând să îți aranjezi părul. Nu știi cum? Urmează sfaturile specialiștilor în înfrumusețare de la El Studio.

Îngrijește-ți părul înainte de culcare, pentru a-l aranja mai ușor dimineața

Înainte să îți dezvăluie astfel de secrete, hairstyliștii profesioniști de la El Studio îți reamintesc câteva reguli de bază în îngrijirea părului. Astfel, e esențial să îți usuci părul înainte de culcare și, apoi, să îl perii. În caz contrar, părul tău va fi mai fragil. Dacă îți îngrijești părul zilnic, te poți bucura oricând de o coafură modernă. Dacă neglijezi acest aspect, părul tău va avea de suferit.

Păr împletit sau strâns în coc

Împletește-ți părul, înainte de culcare, dar nu și înainte să îl usuci. Astfel, părul tău nu va avea de suferit pe timpul nopții, iar dimineața nu va mai fi încurcat. Dacă ai părul drept, optează pentru o împletitură normal. Dacă ai părul ondulat, o împletitură stil panglică este mai indicată. Indiferent de împletitura pentru care optezi, ai grijă să nu fie prea strânsă.

Dacă nu vrei să îți împletești părul, îl poți strânge într-un coc

Dacă nu vrei să îți împletești părul, îl poți strânge într-un coc. Mai întâi, perie-ți părul cu grijă, apoi prinde-l în coadă și, după aceea, strânge-l într-un coc înalt. Astfel, părul tău nu va mai fi la fel de fragil și își va recăpăta strălucirea. În plus, îl poți aranja rapid dimineața, lăsând impresia că ai vizitat cel mai modern salon de înfrumusețare.

Ulei de cocos pentru părul tău

Răsfață-ți părul cu câteva picături de ulei de cocos, care te ajută să elimini energia statică și oferă strălucire părului. Ai grijă să nu aplici uleiul de cocos pe scalp, ci doar pe vârfuri. Dacă nu ai ulei de măsline, un gel pe bază de aloe vera este la fel de util. Mixat cu puțină apă minerală, gelul de aloe vera hidratează părul și controlează energia statică.

Răsfață-ți părul cu câteva picături de ulei de cocos

Oricât de ciudat ar părea, loțiunea pentru corp poate face minuni și pentru păr. Așa că, dacă nu ai ulei de măsline sau gel pe bază de aloe vera, nu e cazul să intri în panică. Îți poți răsfăța părul cu câteva picături de loțiune pentru corp. Loțiunea trebuie aplicată pe tot părul, concentrându-te pe vârfuri, înainte să te perii.

Ia-ți adio de la părul încâlcit

Investește într-o lenjerie de pat din mătase sau satin. Cearșafurile și fețele de pernă din mătase sau satin reduc fricțiunea și, astfel, părul tău va fi mai puțin fragil. În plus, nu te vei mai confrunta la fel de des cu problema vârfurilor despicate. Până achiziționezi o astfel de lenjerie, îți poți înfășura părul într-o eșarfă din mătase, înainte de culcare. Astfel, părul tău va fi mai ușor de îmblânzit dimineața.

Ia-ți adio de la părul încâlcit

Dacă vrei să te trezești cu un păr ca valurile mării, aplică pudră de talc la nivelul rădăcinilor, perie-ți părul și, apoi, împletește-l. Dimineața, te vei trezi cu o coafură ca a vedetelor de la Hollywood. Uleiul pentru bebeluși poate oferi, la rândul lui, rezultate la fel de bune. Aplică pe păr, înainte de culcare, câteva picături de ulei pentru bebeluși, insistând asupra vârfurilor.

Și tu te poți bucura de o coafură ca a vedetelor de la Hollywood

Îmblânzește-ți părul cu ajutorul dresurilor din nylon, iar, dimineața, părul tău va fi neted și catifelat. Mai întâi, perie-ți părul, apoi strânge-l într-un coc înalt și, după aceea, acoperă-l cu un dres din nylon. Dacă folosești accesorii pentru păr (agrafe, clipsuri, ace, etc.), mizează, pe timpul nopții, pe cele confecționate din plastic. Accesoriile din metal pot face mai mult rău decât bine părului tău.

Ţi-a plăcut acest articol?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *