Cum să fii frumoasă, din cap până-n picioare (partea VIII)

Încheiem, astăzi, seria celor 75 de sfaturi de înfrumusețare considerate nemuritoare de către specialiștii în domeniu, care au analizat ultimii 75 de ani. De-a lungul timpului, v-am oferit recomandări pentru îngrijirea părului, a sprâncenelor și a tenului, dar v-am spus și ce trebuie să faceți pentru a avea ochi strălucitori, picioare sănătoase, buze delicate și o piele luminoasă.

Ultimul articol din această serie vine cu recomandări pentru îngrijirea mâinilor. Sfaturile de astăzi acoperă perioada 1944-2010. Dar asta nu înseamnă că nu pot fi urmate și astăzi. Dimpotrivă. Nu degeaba susțin specialiștii că sunt nemuritoare. Cum, de altfel, sunt și celelalte recomandări pe care vi le-am prezentat în articolele anterioare.

-ianuarie, 1944: Cel mai rapid mod pentru a îndepărta oja: înmuiați în dizolvant un tampon din bumbac, țineți tamponul pe unghie preț de câteva secunde, pentru ca dizolvantul să își facă efectul, și abia apoi ștergeți oja.

-aprilie, 1944: Pilirea unghiilor se face întotdeauna din părțile laterale către centru, rotunjind marginile unghiilor.

-aprilie, 1990: Când aplicați ojă pe unghiile de la mâini, începeți întotdeauna cu degetul mic, lăsând degetul mare la urmă, pentru a evita să vă pătați de ojă.

-octombrie, 2010: Ce folosiți pentru îngrijirea feței puteți, la fel de bine, folosi și pentru îngrijirea mâinilor. Petele de vârstă, care apar, de obicei, pe partea dorsală a mâinilor, pot fi înlăturate cu ajutorul cremelor hidratante cu efect de strălucire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *